Matinal

     Razele soarelui pătrundeau nerușinate printre spațiile draperiilor. Începeau să-i atingă chipul, ochii și se trezi. Se trezi buimacă. cumva debusolată. Unde era? Începea să se dezmeticească. Se uită la ceas. Șapte fără zece. Se trezise înaintea alarmei...ca de obicei. Deja era un obicei. Ezită un minut să deschidă ochii, dar realiză că somnul nu o va mai ademeni, așa ca hotărâse să își înceapă ziua. 

     Întoarse capul către partea stângă. Iubitul ei dormea ca un prunc. Îl privi preț de câteva secunde și zâmbi. Întotdeauna i se păruse că în somn, toți bărbații își pierd duritatea și devin prunci. Era un drăgălaș. Se ridică ușor din pat, își luă papucii și se repezi spre ușă, totul cu foarte mare finețe, nu cumva să-și trezească odorul. Ajunsă în bucătărie deveni puțin contrariată: Ce să mănânce în această dimineață? Avea momente când gândea că era mai simplu dacă era una din acele persoane care își încep dimineața cu o cafea și gata, rezolvă problema, fără această bătaie de cap din fiecare dimineață. Dar cum să bea ea cafea? Ea detesta cafeaua. I se părea arsură cu apă. Se rezumă la un smoothie. 

     Între timp se așeză pe canapeaua din sufragerie, butonând telecomanda televizorului, doar, doar o găsi ceva pe gustul ei. Se resemnă. VHM era cel ce avea să o salveze. Puțină muzica, capul pe spate și gândurile deșarte. Se gândea: ”Încă o zi de lucru...” Detesta rutina, iar deseori, jobul ei devenea rutină. Hotărî să își limpezească gândurile un pic, până să-și pudreze nasul. Și se gândea și se gândea....la prostii, la lucruri serioase. Nu găsi niciun răspuns. Deseori simțea că se scufundă, că se află într-o apă mare, mare cât însuși universul, în care înoată și tot înoată...spre nicăieri. Unde îi era ascunsă insula exotică? Ce vrăji i-or fi făcut unii de nu o mai găsea? 

    .........................................................................................................................................................

     Termină. Nasul pudrat bine, pomeții bine conturați, ochii bine ascuțiți, precum pisicile. Adora pisicile. Deseori, credea cu sfințenie că într-o viață anterioară fusese pisică. Altfel, atunci, de unde dragostea asta nemărginită pentru pisici? Stilul rece și îndepărtat, modul de a cere iubire doar când le convine,dorința de a se izola. Parcă îi aducea aminte de bărbați...

      Îi rămăseseră 10 minute până la momentul când avea să părăsească apartamentul pentru a se îndrepta spre rutina jobului. Se întoarse în dormitor, pășind cu grija, nu cumva ca tocurile de 12 cm să-i trezească feblețea. Se așeză pe un scaun, în acel ungher al camerei care îi permitea să-l privească pe Adonis al ei. Dormea în continuare ca un prunc. Nu înțelesese nici până în prezent ce o stârnise la el, ce avea omul acesta de o înnebunea? De fapt, așa fusese cu toate relațiile ei. Nu avusese niciodată bărbați fatali, doar spirite interesante. Era clar, ceva o măcina la el, dar nu înțelesese încă ce. Îl privea cu dragoste de femeie, cu dragoste de mamă, cu dragoste de prietenă, îl adora. Cavalerul tresări ușor. Visa....La ce visa? Vrea să știe tot. Absolut tot. Și vrea tot. Absolut tot.

      Minutele se scurgeau. Îl mai privi puțin. Gândea: ”Ce nălucă! Câtă admirație îi port!” Se temea de eșec. Eșecul o urmărise în ultimii ani. Nu reușea să se stabilească. Și știa! Da, știa! Era perfect conștientă că acest Adonis îi va frânge inima. Dar nu-i mai păsa. Era deja prea târziu. Cine naiba o împinsese să se îndrăgostească din nou? Numai diavolul! La naiba! Se făcu ora de plecare. Ezită. Îl mai privi pentru o singură dată. Îl adora! I se părea atât de drăgălaș. ”Ce bete sunt femeile îndrăgostite!” Și știa! Îi va frânge inima. așa cum au făcut-o și ceilalți. Azi, mâine...mai devreme sau mai târziu, dar se va întâmpla. Se ridică ușor de pe scaun, păși atent spre ușă, mai întoarse încă o dată capul să îl privească. Adonis, adorat, frânt inimă...era cazul să se grăbească. Slujba nu avea să o ierte și să înțeleagă de ”adonișii” ei. Închise ușor ușa...plecă!