sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Matinal

     Razele soarelui pătrundeau nerușinate printre spațiile draperiilor. Începeau să-i atingă chipul, ochii și se trezi. Se trezi buimacă. cumva debusolată. Unde era? Începea să se dezmeticească. Se uită la ceas. Șapte fără zece. Se trezise înaintea alarmei...ca de obicei. Deja era un obicei. Ezită un minut să deschidă ochii, dar realiză că somnul nu o va mai ademeni, așa ca hotărâse să își înceapă ziua. 
     Întoarse capul către partea stângă. Iubitul ei dormea ca un prunc. Îl privi preț de câteva secunde și zâmbi. Întotdeauna i se păruse că în somn, toți bărbații își pierd duritatea și devin prunci. Era un drăgălaș. Se ridică ușor din pat, își luă papucii și se repezi spre ușă, totul cu foarte mare finețe, nu cumva să-și trezească odorul. Ajunsă în bucătărie deveni puțin contrariată: Ce să mănânce în această dimineață? Avea momente când gândea că era mai simplu dacă era una din acele persoane care își încep dimineața cu o cafea și gata, rezolvă problema, fără această bătaie de cap din fiecare dimineață. Dar cum să bea ea cafea? Ea detesta cafeaua. I se părea arsură cu apă. Se rezumă la un smoothie. 
     Între timp se așeză pe canapeaua din sufragerie, butonând telecomanda televizorului, doar, doar o găsi ceva pe gustul ei. Se resemnă. VHM era cel ce avea să o salveze. Puțină muzica, capul pe spate și gândurile deșarte. Se gândea: ”Încă o zi de lucru...” Detesta rutina, iar deseori, jobul ei devenea rutină. Hotărî să își limpezească gândurile un pic, până să-și pudreze nasul. Și se gândea și se gândea....la prostii, la lucruri serioase. Nu găsi niciun răspuns. Deseori simțea că se scufundă, că se află într-o apă mare, mare cât însuși universul, în care înoată și tot înoată...spre nicăieri. Unde îi era ascunsă insula exotică? Ce vrăji i-or fi făcut unii de nu o mai găsea? 
    .........................................................................................................................................................
     Termină. Nasul pudrat bine, pomeții bine conturați, ochii bine ascuțiți, precum pisicile. Adora pisicile. Deseori, credea cu sfințenie că într-o viață anterioară fusese pisică. Altfel, atunci, de unde dragostea asta nemărginită pentru pisici? Stilul rece și îndepărtat, modul de a cere iubire doar când le convine,dorința de a se izola. Parcă îi aducea aminte de bărbați...
      Îi rămăseseră 10 minute până la momentul când avea să părăsească apartamentul pentru a se îndrepta spre rutina jobului. Se întoarse în dormitor, pășind cu grija, nu cumva ca tocurile de 12 cm să-i trezească feblețea. Se așeză pe un scaun, în acel ungher al camerei care îi permitea să-l privească pe Adonis al ei. Dormea în continuare ca un prunc. Nu înțelesese nici până în prezent ce o stârnise la el, ce avea omul acesta de o înnebunea? De fapt, așa fusese cu toate relațiile ei. Nu avusese niciodată bărbați fatali, doar spirite interesante. Era clar, ceva o măcina la el, dar nu înțelesese încă ce. Îl privea cu dragoste de femeie, cu dragoste de mamă, cu dragoste de prietenă, îl adora. Cavalerul tresări ușor. Visa....La ce visa? Vrea să știe tot. Absolut tot. Și vrea tot. Absolut tot.
      Minutele se scurgeau. Îl mai privi puțin. Gândea: ”Ce nălucă! Câtă admirație îi port!” Se temea de eșec. Eșecul o urmărise în ultimii ani. Nu reușea să se stabilească. Și știa! Da, știa! Era perfect conștientă că acest Adonis îi va frânge inima. Dar nu-i mai păsa. Era deja prea târziu. Cine naiba o împinsese să se îndrăgostească din nou? Numai diavolul! La naiba! Se făcu ora de plecare. Ezită. Îl mai privi pentru o singură dată. Îl adora! I se părea atât de drăgălaș. ”Ce bete sunt femeile îndrăgostite!” Și știa! Îi va frânge inima. așa cum au făcut-o și ceilalți. Azi, mâine...mai devreme sau mai târziu, dar se va întâmpla. Se ridică ușor de pe scaun, păși atent spre ușă, mai întoarse încă o dată capul să îl privească. Adonis, adorat, frânt inimă...era cazul să se grăbească. Slujba nu avea să o ierte și să înțeleagă de ”adonișii” ei. Închise ușor ușa...plecă!

vineri, 31 octombrie 2014

Make a wish!

Painting: Georgiana Negoiță
https://www.facebook.com/imperfectissm.art
     There is that cute story about the golden fish. Yes, the one you catch and makes three wishes come true for you. I know this story ever since I was a child and I must admit I was fascinated every time I was going fishing with someone from the family brecause I was thinking how will it be if I would catch that damn fish to make come true at least one wish, not three.
     Throught life I believe we've all been adressed this question: If you'd catch the golden fish, what you would wish for? Back when I was a kid I think I would wanted silly things....and a big house for my family.
     Now, I can only think about it for 30 seconds, sigh slightly with an ironic smile and a bitter taste inside me and wish for the following: I'd wish...I'd wish people would stop hating eachother and start being nice with each other, I'd wish the strongest ones will stop puting monopoly on the weak ones, I'd wish the strong ones will use their power to acomplish great things and not to spread punches, I'd wish the wars would come to an end, I'd wish humankind will stop taking advantage of these beautiful innocent creatures called animals, I'd wish people will become more sensitive to a stranger's hungry stomach, I'd wish people will start finding solutions, instead of choosing the easiest way, which is mostly the most painful one, I'd wish the euthanasia of the strayed dogs will stop, I'd wish we will think more about the true important things in life and not the imagined ones, I'd wish we will emphasise more on feelings and not on material things, I'd wish we'd wish to find our purpose in life, I'd wish we'd wish to start the most beautiful journey of our lives which is finding ourselves, I'd wish we will become more sensitive and open our hearts and eyes a little bit more, I'd wish we will put some shoes on some bare feet, I'd wish we will realy cherish the bread from our tables, I'd wish that occasionally we will make a small donation instead of buying that most wanted Gucci bag, I'd wish we will find ourselves and  be aware of the realy important things in life, I'd wish we will bring spring into our souls and summer on other people's faces, I'd wish men will stop to breake women's hearts and viceversa, I'd wish we will take every exprecience as a lesson, I'd wish we'd wish to change something in the world. 
     How nice it would be to be an inspiration for someone! And for this we don't need a gold fish, but beautiful hearts.
     I'd wish....

Pune-ți o dorință!

Desen: Negoiță Georgiana
https://www.facebook.com/imperfectissm.art
    Exista acea poveste draguță despre peștișorul auriu. Da, da, cel pe care-l pescuiești și îți îndeplinește trei dorințe. Știu această poveste încă din copilărie și, trebuie să recunosc că mă fascina ori de câte ori mergeam cu cineva din familie la pescuit, mă gândeam cum ar fi dacă aș prinde acel pește afurisit, să-mi îndeplinească măcar o dorință măreață, nu trei.
     De-a lungul vieții, cred că tuturora ni s-a adresat această  întrebare: Dacă ai prinde peștișorul auriu, ce ți-ai dori să-ți îndeplinească? Pe vremea când eram copil cred ca mi-aș fi dorit trăznăi și-o casă mare pentru ai mei.
     Acum, nu pot decât sa gândesc vreo 30 de secunde, să suspin ușor, să zâmbesc ușor ironic, dar și cu un gust amar în același timp și să doresc următoarele. Îmi doresc....îmi doresc ca oamenii să înceteze să se urască și să fie mai buni unii cu alții, îmi doresc ca cei puternici să nu mai pună monopol pe cei slabi, îmi doresc ca cei puternici să-și folosească forța pentru a face lucruri mărețe și nu pentru a împărți pumni, îmi doresc ca războaiele să înceteze,  îmi doresc ca oamenii să înceteze să mai profite de pe urma acestor ființe minunate numite animale, îmi doresc ca oamenii să devină mai sensibili la un stomac străin și flămând, îmi doresc ca oamenii să înceapă să găsească soluții în loc să aleagă calea cea mai ușoară, de regula cea mai dureroasă, îmi doresc ca să înceteze eutanasierea câinilor fără stăpân, îmi doresc să ne gândim mai mult la necesitățile adevărate, iară nu cele imaginate, îmi doresc ca să punem mai mult accent pe sentimente și nu pe lucruri materiale, îmi doresc să ne dorim a ne găsi scopul în viață, îmi doresc a ne dori să pornim în cea mai frumoasă călătorie, aceea a găsirii sinelui, îmi doresc să devenim mai sensibili și să ne deschidem inimile și ochii mai mult, îmi doresc să încălțăm niște picioare goale, îmi doresc să prețuim cu adevărat pâinea de pe masa noastră, îmi doresc ca din când în când să facem o micuță donație în favoarea mult visatei poșete Gucci,  îmi doresc să ne regăsim și să conștientizăm lucrurile cu adevărat importante în viață, îmi doresc să aducem primăvara în sufletele noastre și vara pe chipul altora, îmi doresc ca bărbații să înceteze a mai frânge inimile femeilor și viceversa,  îmi doresc să luăm orice experiență ca pe o învățătură, îmi doresc să ne dorim să schimbăm ceva în lume. 
     Ce frumos ar fi să inspirăm pe cineva! Și pentru asta nu avem nevoie de peștișori aurii, ci de inimi frumoase.
      Îmi doresc....

vineri, 17 octombrie 2014

Watch me as I lose control!

     Watch me as I lose control! And you may think: "What a silly girl!"
     Because in the morning she has a no make-up pretty face, slightly childish. Sometimes, you think of her as a child because she's whining about her cereals from her bowl, throwing the raisins out with disgust! Because raisins alaways disgusted her. She spins and jumps, but when the evening comes she transforms. Which form? Deform? Slightly uniform? And yet, no definied form. She raises herself on her heels, she covers her body with the most beautiful dress, leaving it enough naked so as to be intriguing, instigating, so she can shout: "You silly! What do you want?"
     Because in the mornings she acts childish and you think: "What a silly girl!What's between her and thouse raisins? How childish she is!"...and you almost believe she's humble. Because she reads every book and every time she goes to the next page...actually no...she tears them! She tears them as she has no mercy left. The pages that she read too much, are thrown now. She throws them because it bores her. Same letters, same vain pastels...she'll get another book. She throws them, just like the raisins from her cereals, which disgust her. She'll throw you the same way she thows her raisins. After all, she is a child...and she goes to the next page every time...but to hell with all this books! Why so much compassion? She's not impressed anymore! When she had enough, she breathes, she sweats and she'll vacum you! Damn with all the pages, damn with you, damn with the bloody raisins!
     Watch me as I lose control! And in that very moment, she lights herself a menthol cigarette, just because she finds it fascinating. Then she has a drink and throws herself into the dancefloor. And the crowd is starring at her. Because fairies puts spells, cursing...and sometimes they fall in love. And then you think: "What a silly girl!"But you don't even finish your thought, that she already stole yourself from you: she's playing and she's dancing and she's drwaing you across her sky. And then she underwrites on your chest, pushing hard: I'm not waiting for you anymore, I left! 
     Raisins always bored her! 

Privește-mă cum îmi pierd controlul!

     Privește-mă cum îmi pierd controlul! Și poate crezi: Ce fată prostuță! 
     Pentru că dimineața are un chip frumos, nemachiat, ușor pueril. Deseori o consideri minoră, pentru că se smiorcăie la cerealele din bol, zvârlind cu dezgust stafidele din ele. Pentru că stafidele au dezgustat-o întotdeauna. Se zbânțuie și sare, dar seara se transforma...și ce forma? Diformă? Ușor uniformă? ...și totuși, n-are formă! Se înalță pe toc, își îmbracă trupul cu cea mai frumoasă rochie, lăsându-l dezbrăcat, atât cât trebuie să intrige, să instige, să strige: Ce prostuț ești! Dar ce dorești?            Căci dimineața e copila și crezi: ”Ce fată prostuță! Ce o fi având cu stafidele alea? Ce puerilă!”... și aproape-o crezi umilă! Căci ea citește fiecare carte, dar mereu dă câte-o filă...ba nu...o rupe! O rupe căci nu mai are milă! Filele prea mult citite le aruncă. Le aruncă pentru că o plictisesc. Aceleași litere, aceleași pasteluri deșarte...iși ia altă carte. Le aruncă ca pe stafidele din cerealele ei, ce o dezgustă. O sa te arunce și pe tine ca pe stafidele ei. În fond, e o copila...și dă câte o filă, dar la naiba cu toate cărțile astea! Ce atâta milă? Că nu-i insipră! Când se satură, transpiră, respiră și te-aspiră! La naiba cu paginile, la naiba cu tine, la naiba cu stafidele! 
     Privește-mă cum îmi pierd controlul! Și atunci își aprinde o țigară mentolată, așa, pentru că i se pare fascinant. Și atunci bea un pahar și se-aruncă-n dans. Și lumea o privește. Pentru că ielele vrăjesc...deseori mai și iubesc . Și atunci zici: Ce fată prostuță! Dar nici nu termini de gândit bine, că  te-a furat deja din tine: se joaca și dansează, pe cer te desenează, se iscălește apăsat, pe piept: Pe tine nu te mai astept!
Stafidele o plictisesc!