De vorbă cu Buddha

     Am convenit cu mine însămi că trebuie să abdic de la suferinţă. Am convenit că trebuie să încetez cu tristeţea, depresia şi frustrarea. Am convenit că trebui să înţeleg viaţa printr-o altă formă, mai spirituală. Am convenit că trebuie să fiu nulă cu ceea ce e în jurul meu. Am convenit că trebuie să accept lucrurile aşa cum sunt. Am convenit că trebuie să încetez să mai visez, să incetez să-mi mai doresc, să încetez din simţuri.

     Într-o astfel de perioadă am decis că trebuie să înţeleg mai bine budismul. Desigur, un Buddha n-am să fiu niciodată, sunt prea slabă şi nevrednică să pot atinge un aşa statut măreţ. Am mai discutat cu prieteni despre budism, despre iluminare şi despre cum fericirea absolută nu există. Îmi aduc aminte cât de intrigată şi pornită am fost când, cineva cu care vorbeam despre budism mi-a spus că fericirea absolută nu există şi că trebuie să încetăm a ne ataşa de oameni, animale, obiecte, senzaţii...Mi se părea absurd şi nu găseam un scop al vieţii. Am certat atunci acea persoană şi am contrazis-o. Mi se păruse derizoriu ce spusese. Cu timpul am înţeles că pe undeva avea dreptate. Noi tindem să ne ataşăm, să ne legăm de persoane, animale, obiecte, senzaţii, şi să scotocim fericirea în şi din ele. O singură fericire atrage zece nefericiri, suferinţe după ea. O iluzorie fericire apare cu un sac de nefericiri după ea. Pentru că fericirea naşte suferinţă, iar atât timp cât noi o vom căuta în chestiuni materiale şi pământeşti n-o vom găsi. Trebuie să găsim iluminarea. Dar desigur, cât de puternic să fii să faci lucrul ăsta? De aceea n-am dat dreptate totală persoanei respective. Cum să nu te ataşezi sufleteşte de familie, de animăluţele pe care le ai? La obiecte şi senzaţii se poate renunţa printr-o educaţie corespunzătoare. Dar la celalalte doua, cum? Eu n-aş putea.

     De accea am convenit că trebuie să renunţ pentru moment la dorinţe, aspiraţii, visuri, obiecte, împliniri....trebuie să caut să mă desăvârşesc, să mă desmărginesc eu de EU. Trebuie să apuc de degetul cel mic iluminarea. Trebuie să abdic de la mine însămi.

                                                                                                                   Cu dragoste,

                                                                                                                            Izabela.