Letargie, extaz şi un soi de dragoste...

     Păşeam trufaşă şi de ce nu arogantă prin faţa ta. Adevarul e că-mi placea nespus să te stârnesc. Purtam o rochie dantelată toată, până la genunchi( întotdeauna am fost de părere că femeile sunt mult mai interesante îmbrăcate, acoperite, decât dezbrăcate),elegantă, pe corp, iar părul mi-l prinsesem în sus, înspre creştetul capului, lăsând să se vadă jucăuşe câteva fire ondulate. În seara aceea am avut ochii de un albastru de voroneţ...ţi se păreau intrigant de mistici. Îmi sărutai deseori mâinile micuţe, iar eu îţi contemplam privirea ta demonică în timp ce tu făceai acest gest. Doream să par apatică în faţa privirii şi prezenţei acelea impozante, însă m-am scurs precum un râu la picioarele tale. Cu toate acestea, nu ţi-am permis să si bei din acel râu, erai fructul interzis.

     Am dansat aproape toată noaptea atunci, alături de tine, tu încercând să mă cuprinzi în braţe, iar eu furisându-mă ilar de sub ele. Încercai să mă săruţi , iar eu te evitam. Imi doream şi eu desigur acest lucru, dar cum iţi puteam permite? M-am dorit a rămâne o misterioasă în faţa ta. Mă măsurai din cap până în picioare cu aceeaşi privire demonică şi uşor hulpavă, care mă speria, mă consuma, mă fascina, mă ruşina, mă decima, mă suprima şi totuşi mă consacra. Puteam abdica la mine însămi în astfel de momente, dar n-am făcut-o. Am dansat ca o nebună toată noaptea, am dansat alături de tine. Erai atrăgător,cuceritor, dar n-am vrut decât să rămân o nimfă pentru tine...Ştii ce fac ielele nu? Tu nu doar că ai avut tupeul să priveşti una, ci ai şi dansat cu ea, în dansul ei celest şi intezis. Ştii ce fac ielele, nu? Ele nu sărută bărbaţii, nu le vorbesc, nu le oferă siguranţa continuităţii, nu-i omoară. Ele fac cel mai intransigent şi mai semeţ gest: ÎI MARCHEAZĂ. 

     Spre ultimile tale gesturi despotice de a ma înlanţui cu şerpii tai- braţele, te-am împins, te-am apostrofat, şi nu ştiu de ce am facut asta, dar mi-am desfacut parul, lăsându-l să cadă şiroaie pe spatele meu uşor dezgolit de vicleana rochie. Atunci mi-ai spus că nu aparţin acestei lumi, că sunt o himeră. Am zâmbit uşor perfid. În clipele tale de neatenţie am plecat, m-am strecurat ca un duh, fără să mă observi. Am fostc e ţi-ai dorit... o himeră.





                                                                          Cu dragoste,
                                                                            Sidonia.