Aspiratorul de iluzii

     Aspir...inspir...expir...transpir...aspir....nu orice, ci iluzii. La cele 21 de primaveri ale mele nu am reuşit să îmi transfigurez in realitate, în palpabil aspiraţiile mele. Aspir...inspir...expir...transpir...aspir. Doar aspir! Sacul meu de gunoi nu se dataşează de trunchiul meu, sunt un aspirator mai deosebit, iluzoriu aş spune.

     Aş fi putut fi o ilustră dansatoare, de step, de jive, de tango, de vals, de salsa sau samba, şi de ce nu, de cabaret? Picioarele nu-mi sunt picioare...ci pureci...pureci care nu cunosc paşi, îndrumări ci doar apostrofări din partea aspiratorului. O dragă şi bună prietenă mi-a zis o dată: "Ştii ce înseamnă să fii o bună dansatoare? Să iţi mişti mâna şi să dai impresia că te mişti cu tot trupul." Cand îmi mişc mâna nu dau impresia că mă mişc cu tot trupul...ci jubilez ca o artificie. Nu mă mişc doar pe mine, ci şi pe cei din jurul meu.Nu îi mişc doar material ci sentimental. Transmit feminitate, trufie, bucurie. Aş fi putut fi o ilustră dansatoare...

      Aş fi putut fi o mirifică doctoriţă sau un splendid veterinar. Nu doar prin noţiunile învaţate în cei şase ani de studiu ci prin felul meu, de a dispune, de a te face să te simţi protejat, de a te asigura că totul va fi bine, şi mai presus de toate prin implicarea mea sentimentală.Transpun sentinmente caste pe temeri nefaste...atât animalelor cât şi oamenilor. Adeseori cand mamei îi este rău, mă roaga să o trag pe mâini, şi de fiecare dată îmi spune: "Dumnezeule Iza, ai o mână aşa uşoara, nici nu te simte omul când îl atingi! E suficeint doar să pui mâna pe om şi îl faci bine." Aş fi putut fi o mirifică doctoriţă...

     Aş fi putut fi un manechin consacrat  revistelor faimoase de modă. Această dorinţă momentan nepalpabilă vegetează în mine de ani de zile deja. Îmi aduc aminte şi care a fost prima persoană care m-a îndrumat spre aşa ceva . A fost Micheline , mon petit minu. În prima zi de liceu a venit la mine cu o hotărâre debordantă, spunându-mi: "Eşti foarte draguţă, ar terbui să trimiţi nişte poze la o revistă ceva!" Mă frapaseră la acel moment vorbele sale, gândindu-mă că mai  este cineva care vede acel potenţial în mine, acel ilustru şi iconic chip.Nu m-am născut unde trebuie, simt că mă pierd...şi pierd teren...anii se scurg, timpul merge şi îl pierd. Am acel aer nepătat, acea aură diafană. Ştiu cum să atrag privirile tuturor...nu prin haine, nu dezgolindu-mi trupul micuţ...ci simplu: prin încredere. Poate nu am încredere în mine în altele, dar  pe acest aspect, sunt stăpâna ideală. Când calc podeaua, aproape ca nici nu o ating, şi totuşi o  pisez, o sfărâm, o creponez. Aodr să fac atâta vervă în jurul paşilor mei, în jurul acelor două micuţe scobitoare. Deasemenea, poziţia corpului este extrem de atrăgătoare. Adopt acea poziţie a unei dansatoare de dans sportiv...atat de exactă, de feminină, de senzuală. Spatele întotdeauna e drept, îmi lungesc gâtul, ca de girafă, iar capul este strict aspirat de înălţare, cu privire fixă, în faţă, trăgând cu ochiul, fără să se observe , la perechile de ochi ce stau să cadă. Ador să fac asta...ador să fiu fatală. Aş fi putut fi un manechin consacrat...

     Aş fi putut fi fel de fel, dar toate s-au stins în eter...ca şi visu-mi efemer.

                                                                                             Cu dragoste,

                                                                                                    Sidonia.