Despre iarna mea sufletului meu

     Odată venită luna noiembrie, ultima lună a toamnei, nu face decât să anunţe venirea reginei rele şi moarte-iarna. Desigur, multă lume adoră acest anotimp, mai friguros, cu fulgi de zăpadă, mers la schi, şi sărbătorile care încep cu Moş Nicolae. Iarna mea e diferită de a ta. Iarna mea...e iarnă. Mă deprimă acest anotimp, nu prin natura lui, ci din mai multe motive. Odată cu venirea sa, iarna aduce frig...mult frig, lăsând mii de animale efectiv să tremure ...poate până la moarte. Desigur şi procurarea hranei este deficitară, de pe o zi pe alta. Dealtfel, sunt multe persoane nevoiaşe pe stradă, de la copii la bătrâni, care locuiesc desigur...pe stradă. Îngheaţă, cerşesc, cumpără un sandwich de banuţii strânşi şi iarăşi o iau de la capăt.(să fim realişti, nu toţi cei de pe stradî strâng sute de euro pe zi, cum circulă vorba prin târg). Cine rezistă...rezistă, cine nu, vaya con Dios! Totodată iarna aduce cheltuieli în plus, de la căldură până la alimente scumpe...tot mai scumpe. Sunt atâţia oamenii care tremură în propiile case cu stomacele goale. Şi nu în ultimul rând vin sărbatorile...ce mit minunat. Halal sărbători fac românii. În primul rând nu pot înţelege de ce tinerii, în special ,se destrăbălează de această sărbătoare creştină, se îmbată ca porcii şi ca proştii, dansează erotic, dansează manele, scuipă, fumează, petrec până în zori. Dragii mei...s-a născut Mântuitorul, nu se mărită vecina "bună" de la patru(cu toţii avem o vecină "bună"). În al doilea rând, ar trebui să fim mai buni, mai darnici, dar nuuuu, ce facem?..luăm beregata la porc. Afurisit porc, n-a vrut să sufle acolo în staul să încălzească pe Iisus.( a nu se înţelege greşit, sunt credincioasă, eu cred în Deus, credinţa e în suflet nu în mâna preoţilor). Dragii mei, porcul ăla nu are o personalitate ...scumpilor, v-aţi gândit vreodată ca această povestire e defapt o legendă, o invenţie. Curios lucru, dar n-am ştiut că porcul are aşa o capaciate decizională...Te admir porcule, jos pălăria-n faţa ta. De aici derivă o altă problemă. Majoritatea românilor percep greşit sărbătorile. Nu avem în cap decât să mâncăm mult...cât mai mult. Nu contează ca ăla de la colţul străzii e lemn de foame, a ajuns pe stradă că aşa a vrut el, că aşa a permis el( nu că aş lua apărarea cerşetorilor, dar detest această gândire searbădă). Mâncatul reprezintă o desăvârşire pentru mulţi, ba mai mult, o pasiune. Cât de impresionant! Eu aş percepe Crăciunul aşa: un brad (de plasic desigur) modest împodobit, stând în jurul lui cu cei dragi, fericiţi pentru simplul fapt că şi acest Crăciun ne-a găsit tot împreună. Viaţa e aşa de preţioasă, încât deseori uităm de ea. De Crăciun aş oferi o bluză unui dezbrăcat, un pantof unui desculţ, o gustare unui stomac chinuit. Ăsta da Crăciun!

     Observ cu nostalgie că din ce în ce mai mult devenim mai răi şi mai nepăsători unii cu alţii. Suntem groaznici. Ne alimentăm din ură, plânsete, şi umilinţă. Aşa creştem noi. Nepăsătoti faţă de noi, de cei din jur, de animale, de mediu. Nişte needucaţi. Trist! Cuvântul care ar descrie o mare parte din noi este : IRESPONSABILI. Asta suntem, nişte iresponsabili.

     Am intrat totuşi şi în alte amănunte, însă dragă iarnă, asta reprezinţi tu pentru mine. Nu te urăsc, însă atâta timp cât va exista suferinţă pe pământ, eu nu mă pot bucura de fulgii tăi. Sa mă ierti, te rog!

                                                                                                      Cu dragoste,

                                                                                                           Izabela.