Te-am văzit şi azi...ca în fiecare zi...şi în zilele când nu te văd îmi imaginez că te vad. Azi mi-ai încantat albastrul ochilor mei cu apusul căpruiului tău. Mâine nu ştiu ce va fi, dacă tu, siluetă celestă vei amesteca un albastru şi-un căprui, dacă ne vom intersecta, cumva, poate doar în mintea mea...Poate-ţi par exuberantă, poate complicată, poate sofisticată, poate mofturoasă...sunt doar sfioasă. Sa fiu bravă mi-aş dori, pentru a suporta silueta ta diafană. Să suport ideea ca tu eşti un Luceafar de neatins, iar eu nu Cătălina, ci Cătalin, acel copil de pripas.
.Când nu te văd, mi te imaginez: Tu, contemplându-mă cu duioşie si admiraţie, iar eu tăcută, ascultându-te docilă, iubindu-te cu evlavie şi francheţe. Tu integru şi infailibil, iar eu cu al meu chip livid şi mucalit să te sorb la infinit. Mi te imaginez în braţele mele, al meu, eu stăpâna ta...tu copilul meu...dar toate-s în zadar...mai ai şi alţi copii. Nu pot fi doar eu copilul tău.
Cu dragoste,
Sidonia.
asa mai merge. interesant text care transmite fel de fel de idei inetresate. sa inteleg ca esti un copil?
RăspundețiȘtergere